3 saptamani. Fara 4 luni si fara 2 zile. Cam atata mi-a luat acomodarea in Gent. Cu deprinsul strazilor, facutul mancarii, vizitatul imprejurimilor, gasitul barurilor, socializat si alte cele. Locuitorilor nu stiu daca sa le spun belgieni sau flamanzi (fara diacritice). Limba e cu siguranta flamanda – altfel spus olandeza – si neprietenoasa. Mai ales vorbita tare, tipata aproape, pe strada. Noroc ca te poti intelege foarte frumos in engleza sau franceza cu aproape oricine, de la vladica la opinca. Pana si junkey-ul care patruleaza pe strada mea si-mi mai cere cate un ban stie engleza si franceza. Probabil ca si cersetorul de peste drum, dar cu el n-am intrat in contact inca. De fapt, cred ca cersetorul punct, pentru ca n-am vazut altii. Si nici macar asa nu stiu daca ar fi corect sa zic, pentru ca nu l-am vazut cerand nimic nimanui. O fi doar fara casa. Spre deosebire de cei care au casa – si ce casa! Cu gradina, cu copacel in fata, casa veche, cu parcare, din caramida, fara perdele, cu geamurile larg deschise, cu portile de la curtea interioara deschise. Toate dau chiar in strada, sau mai bine zis in pista pentru biciclisti din strada. E nevoie, la ce sumedenie de biciclisti pun stapanire zilnic pe strazile orasului. Si nu, nu doar o metafora, chiar pun stapanire pentru ca nimic nu le sta in cale. Nu dau prioritate, nu opresc la trecere, si merg pe unde apuca: trotuar, strada, piatra cubica. Multa piatra cubica. Daca ar fi doar ea si tot ar parea un oras istoric. Dar pe langa piatra cubica in exces sunt atatea catedrale si cladiri vechi, incat pretentia de oras turistic e pe deplin justificata. Dar decat sa povestesc despre pretentiile Gentului mai bine las pozele sa vorbeasca:
Graslei noaptea. Un fel de Piata Unirii 
Stradutele orasului
Interioare
Ceata, peste campuri cu verdeata
Specific local 1
Specific local 2
Un fel de coperta de album
Biciclete. Multe biciclete
O panorama de final.
To be continued
Looks wonderful. Wish I was there, too.
asta cu bicicletele e o treaba…