Tipu’ cu lanterna

Baiet fiind la concerte mergeam. Si se face ca prin vara spre toamna cand fuse de se povestise veni si-n Romania formatia Atac Masiv. Ei, si lume multa, lume buna pe-acolo, voiosie, cu mic, cu mare, cu soare, cu bere din incinta pentru ca nu putem aduce sticle pe stadion, ca daca e ca lumea sa arunce cu ceva in artisti sa arunce cu sticlele si paharele verificate, nu? Dar noi sa fim sanatosi, ca urmeaza sa vedem Atacu’ Imens, ce conteaza micile sacrificii? Tot pe sistemu’ asta audiem cu pseudo-interes actu’ de deschidere, numa bine se mai intuneca un pic si se face atmosfera. Dom’le si numa unde nu incepe sa se construiasca o atmosfera, de numa’-numa’ nu se mai termina, precum pasaju’ de la Hala Centrala. Ei, da’ nu-i bai, ce conteaza 10-15-20-25 de minute dupa ce toate instrumentele au trecut deja prin proba de sunet? Atmosfera de incendiara ce era mai avea un pic si avea nevoie de interventie de la pompieri.

In tot filmul asta apare la un moment dat un gagiu cu o lanterna. Bezna totala pe scena, numa’ lanterna gagiului de colo pana colo. O fi cautand o defectiune? O chitara ratacita? Bombe artizanale? Lentila de contact a lu’ del Naja? Adevaru-i ca n-am aflat nici pana in ziua de azi, da’ nici nu cred ca ar fi contat in vreun fel sau altul nici daca aflam atunci. Pentru ca aveam nevoie (nu doar eu, ci noi toti cei adunati acolo pe stadion) sa ne indreptam enervarea, agasarea si frustrarea spre cineva. Cineva care sa apara des in campul nostru vizual si sa aiba trasaturi vag identificabile, pentru ca fiecare din noi sa poata completa cu ce-si doreste. Pana sa apara Incomensurabilu’ Atac tipu’ cu lanterna a suferit cele mai morbide si crude schingiuieli mentale si a beneficiat de pe urma celor mai creative injuraturi si blesteme batranesti. Iar lanterna aia… ei bine, cu totii stiam unde-si avea locul cel mai bine lanterna aia.

Acuma, care-i morala acestei povesti? Morala e ca tipu’ cu lanterna poate fi oricine in viata, si macar o data suntem si noi. Suntem aia care ne aflam la momentu’ nepotrivit in locul nepotrivit si vrem sa reparam ceva ca sa inceapa odata treaba. Suntem aia pe care nu mai vrea nimeni sa-i vada, pentru ca daca aparem noi inseamna ca show-ul nu poate sa inceapa inca. Esti ala de se chinuie sa faca proiectoru’ sa mearga, ala care tre’ sa gaseasca cheia de la sala, ala care tre’ sa scoata inca o tura de cafea de unde nu-i, ala de tre’ sa explice de ce nu s-au virat banii, de ce tre’ sa mai asteptam juma’ de ora ca sa incepem sau de ce informatiile intarzie sa apara. Si partea amuzanta – de multe ori chiar nu e vina ta. V-ati simtit vreodata tipu’ cu lanterna?